Florence Pugh răspunde criticilor după ce a apărut într-o rochie transparentă: „Sunt perfect conştientă de mărimea sânilor mei şi asta nu mă înfricoşează”

Actrița Florence Pugh a primit reacții și critici după ce a purtat la o prezentare de modă o rochie transparentă semnată de Valentino.

Actrița a ținut să răspundă criticilor printr-o postare pe Instagram, iar mesajul ei a fost că toți cei care s-au simțit lezați în vreun fel ar trebui să se maturizeze.

„Ascultați, știam atunci când am purtat acea rochie incredibilă marca Valentino că ar fi imposibil că nu există comentarii, fie pozitive, fie negative. M-am bucurat să port acea rochie şi nu am avut emoții, nici înainte, nici în timp ce o purtam şi nici măcar după…”, a scris Florence. 


„Am fost încântată să văd cât de uşor le este bărbaţilor să distrugă cu totul corpul unei femei, în mod public şi cu mândrie, astfel încât să vadă toată lumea. O faceți având adresele de mail și denumirile joburilor în bio..? Nu a fost pentru prima dată şi cu siguranţă nu va fi nici pentru ultima oară când o femeie va auzi ce este în neregulă cu propriul ei corp de la un grup de străini. Ce este îngrijorător este cât de vulgari pot fi unii bărbaţi. Din fericire, m-am împăcat cu complexele pe care le aveam. Sunt mulțumită de toate «defectele» pe care nu puteam suporta să le privesc când aveam 14 ani”.


„Atât de mulţi dintre voi aţi ţinut neapărat, în mod agresiv, să-mi transmiteţi că sunteţi dezamăgiţi de «sânii mei mici» sau că ar trebui să-mi fie ruşine că am «pieptul plat». Am trăit în corpul meu multă vreme. Sunt perfect conştientă de mărimea sânilor mei şi asta nu mă înfricoşează. Mă face să mă întreb ce anume vi s-a întâmplat, încât să deveniți atât de revoltați din cauza mărimii sânilor şi corpului meu…?”, a mai scris Florence Pugh.

Actrița le-a mai transmis să se maturizeze și să respecte femeile.

Florence Pugh este o actriţă britanică de 26 de ani, ce s-a remarcat cu roluri principale în filme precum „Black Widow”, „Little Women”, „Outlaw King” și „Midsommar”.

În 2020, Florence Pugh a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din „Little Women”.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.