Actorul a hotărât să dea în judecată echipa de filmare a producției „Rust”, pe motiv de neglijență, după ce a împușcat-o fatal, fără să-și dorească, pe directorul de filmare, Halyna Hutchins. Incidentul tragic s-a întâmplat pe 21 octombrie 2021, atunci când Baldwin a tras cu o armă din recuzită, fără să știe că pistolul era încărcat.
În afară de Halyna (împușcată mortal), Alec l-a rănit și pe regizorul filmului, Joel Souza. De-a lungul anchetei, actorul a declarat că el știa că arma conține doar gloanțe oarbe, așa cum l-a informat asistentul lui Souza, Dave Halls.
Familia lui Hutchins a intentat la rândul ei proces împotriva lui Balwin, la începutul acestui an, dar au ajuns la o înțelegere luna trecută. În prezent, actorul este cel care a intentat proces împotriva unor membri ai echipei, în principal cei care s-au ocupat de recuzită; niciunul dintre aceștia nu și-a luat responsabilitatea morții lui Halyna.
„Tragedia s-a întâmplat deoarece gloanțe adevărate au fost aduse pe platourile de filmare și încărcate într-un pistol. Hannah Gutierrez Reed nu a verificat arma, David Halls nu a verificat arma, ba chiar a menționat că este ok să fie utilizată, atunci când i-a pasat-o lui Baldwin, iar Sarah Zachry nu a vorbit despre cum Reed se comporta neglijent pe platourile de filmare și era un risc de siguranță pentru cei din jur.
În urma acestora, Baldwin a pierdut nenumărate oportunități de job-uri, cât și venituri. Spre exemplu, a fost concediat din mai multe job-uri din cauza celor întâmplate la filmările „Rust” și a suportat consecințele neglijenței celor de mai sus. Mai mult ca oricine de pe acel platou de filmare, Baldwin a fost văzut ca principalul declanșator al acestei tragedii”, se arată în declarația avocatului lui Baldwin, Luke Nikas.