credit foto: Leon Neal
Cunoscută drept una dintre cele mai apreciate și bine vândute trupe din industria muzicală, cu albumul Appetite for Destruction clasificat ca fiind cel mai bine vândut album de debut din istorie, Guns N’ Roses a încântat publicul în a patra seară a festivalului, fiind cap de afiș pe scena Pyramid.
Prezenți în formula clasică, Axl Rose, Slash și Duff McKagan, au urcat pe scenă la ora 21:30 pentru un set de peste două ore. ,,Cum vă simțiți?’’, a întrebat solistul trupei Guns N’ Roses, Axl Rose, după terminarea primei piese. ,,Dorim să vă mulțumim că ne-ați invitat. Vă mulțumim!’’
Au deschis seara cu It’s So Easy, de pe albumul Appetite For Destruction și au continuat cu Bad Obsession și Chinese Democracy. Deși au oferit un spectacol electrizant încă de la început, publicul a reacționat cu o și mai mare energie la auzirea faimosului riff al lui Slash, din hitul lansat în 1987, "Welcome To The Jungle", urmat de momentul în care Axl Rose s-a adresat publicului: "Glastonbury, știi unde ești? You’re in the jungle!" (trad. Ești în junglă!).
credit foto: Andrew Allcock
Setlistul a continuat cu o interepretare spectaculoasă a piesei Mr. Brownstone și a inclus în total 25 piese, printre care și binecunoscutele Sweet Child O’ Mine, November Rain și celebra Knockin’ on Heaven’s door, cover după piesa lui Bob Dylan.
Printre piesele care s-au auzit sâmbătă seară s-a numărat și Live to Let Die, care i-a fost dedicată lui Paul McCartney, cu mesajul: "Ajutăm o anumită persoană să sărbătorească cea de-a 50-a aniversare a acestui cântec". O raritate pentru concertele Guns N’ Roses au fost piesele Out ta Get Me și My Michelle, ambele extrase de pe albumul lor de debut, Appetite for Destruction, care au fost foarte bine primite de publicul de la Glastonbury.
Trupa a adus și un omagiu Ucrainei pe piesa Civil War, când Axl Rose a purtat steagul țării pe tricoul său, iar pe ecranele din fundal se puteau vedea imagini ale caselor devastate în urma războiului.
În mulțime au fost prezenți și fani care purtau pălăria caracteristică lui Slash, ochelari negri și peruci asemănătoare părului acestuia. Potrivit The Guardian, concertul a fost “o călătorie tumultoasă în paradisul rockului’’.
Guns N’ Roses isi va continua turneul in vara aceasta cu spectacole în Europa, sub același line-up, ajungând la București duminică, 16 iulie, pe scena Arenei Naționale, pentru concertul rock al anului!
Componența trupei pentru turneul european din 2023: Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Dizzy Reed, Richard Fortus, Frank Ferrer și Melissa Reese.
Phil Campbell and the Bastard Sons vor deschide concertul Guns N’ Roses din România. Fostul chitarist Motörhead, Phill Campbell, va urca pe scena Arenei Naționale alături de cel mai recent proiect al său, The Bastard Sons, pentru promovarea celui de-al treilea material discografic – „Kings Of The Asylum”.
Biletele pentru concertul Guns N’ Roses + Phil Campbell and the Bastard Sons de la Arena Națională pot fi achiziționate de la gunsnroses.emagic.ro, gnr.emagic.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, precum și din rețelele iaBilet.ro și Entertix.ro.