Cool Stuff

Artistul Jin din cadrul formației K-pop BTS a îmbrățișat 1000 de fani, după ce și-a terminat serviciul militar obligatoriu

Ce părere ai despre asta?

Cel mai în vârstă membru al formației K-pop BTS, Jin, și-a petrecut o zi întreagă îmbrățișând 1000 de fani, după ce și-a terminat serviciul militar obligatoriu, în Coreea de Sud.

Artistul a participat la Jamsil Sports Complex în Seul, unde urma să aibă un moment muzical, în fața a 4000 de oameni. Dintre ei, 1000 au fost trași la sorți și au avut ocazia să-l îmbrățișeze pe tânărul de 31 de ani.

Așa cum informează CNN, la event au existat și super fani (care sunt cunoscuți drept ARMY - Adorable Representative MC for Youth) care au călătorit din străinătate pentru a participa la show.


În Coreea de Sud serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații apți, timp de 18 luni, până la vârsta de 28 de ani; însă, în 2020, guvernul a dat o lege pentru celebritățile pop și le-a permis să-și termine serviciul militar până la vârsta de 30 de ani. Ceilalți șase membri ai trupei sunt încă la datorie.

BTS au debutat în 2013 și au devenit un fenomen global; au avut single-uri pe locul I în topuri din peste 100 de țări și au câștigat nenumărate premii.


Pe lângă muzică, artiștii au un stil vestimentar unic, iar în 2021 au devenit ambasadori pentru brand-ul Louis Vuitton.

În ultimii ani, serviciul militar le-a pus activitatea pe pauză, iar Jin este primul dintre membrii trupei care și l-a terminat. Band-ul urmează să se reunească în 2025.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.