Lady Gaga se simte recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiește: „Sunt într-un loc nou”

Lady Gaga este într-un loc bun al vieții ei.

Artista are rolul principal în producția „Joker: Folie à Deux”, iar odată cu filmul și-a lansat și albumul „Harlequin.” 


„Sunt într-un loc nou. Sunt în industria muzicală încă din adolescență, iar în cea de film de 10 ani. Și, știi, cred că am trecut prin multe în toată această perioadă”, a spus ea într-un interviu acordat celor de la People.

Multe dintre experiențele profesionale și personale prin care a trecut n-au fost ușoare, iar parte din ele au reprezentat subiectul documentarului pe care l-a lansat în 2017, „Gaga: Five Foot Two.”


„Mă simt incredibil de recunoscătoare pentru cariera pe care am avut-o. Și mă simt incredibil de recunoscătoare pentru fanii mei. Cu toate astea, nu mi-a fost ușor. Acum mă simt mult mai bine și e plăcut să pot spune asta. Mă simt extrem de recunoscătoare pentru că pot să spun asta”, a continuat cântăreața.

În „Joker: Folie à Deux”, continuarea poveștii lansate în 2019, ea o joacă pe Harleen „Lee” Quinzel a.k.a. Harley Quinn, alături de Joaquin Phoenix, în rolul lui Arthur Fleck a.k.a. Joker.


Regizat și scris de Todd Phillips, filmul este un musical, iar în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, la finalul vizionării, a fost aplaudat de public timp de 11 minute în șir.

Cât despre motivul pentru care a ales acest rol, Gaga a explicat pe scurt: „Mi-am dorit foarte tare să fac ceva ce n-am mai făcut până acum.”


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.