SocialPedia 61: Totul despre eCommerce în 2024 cu Cosmin Dărăban, Diana Coman și Radu Bălăceanu

„Ecommerce - Tips And Tricks in 2024” este tema ediției 61 a SocialPedia.

Evenimentul powered by GoMag este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale și se va organiza pe 16 iulie 2024, de la ora 18:30, la Restaurant Monarh din București.

Speakerii acestei ediții sunt: Cosmin Dărăban, CEO & Co-Founder Gomag, Diana Coman, Profa de Social Media și Radu Bălăceanu, Co-fondator LifeBox.

În 2024, specialiștii se așteaptă ca piața globală de eCommerce să ajungă la 6,3 trilioane de dolari. 34% dintre cumpărători fac shopping online cel puțin o dată pe săptămână, iar generația Millennials este cea care își face cumpărăturile cel mai mult pe internet. Facebook rămâne cea mai populară platformă pentru tranzacțiile de tip social commerce.

Se estimează că, până în 2027, aproximativ 23% dintre cumpărăturile din retail vor avea loc online, conform Forbes. Iar piața de social media commerce va ajunge la 8,5 trilioane de dolari până în 2030.

În aceste condiții, cum reușești să îți crești un business în eCommerce și cum înveți să-l promovezi eficient în social media?

Vom aborda toate aceste subiecte alături de speakeri la SocialPedia 61:

  • Antreprenoriat în eCommerce, de la teorie, la practică.
  • Mindset-ul și strategia: care sunt bazele business-ului tău?
  • Achiziția și retenția de clienți - cum atragi un flux constant de comenzi?
  • Sales Funnel pentru amplificarea rezultatelor.
  • Cum faci social media pentru eCommerce?
  • Tips & Tricks pentru comunicarea online pentru brandurile din eCommerce.
  • Cum vinzi în social media?
  • Ce înseamnă să fii antreprenor în eCommerce? Dar consultant în eCommerce?
 “Ecosistemul de eCommerce din România evoluează de la zi la zi datorită acțiunilor pe care le facem fiecare dintre noi, atât din postura de antreprenori, cât și din cea de clienți. Transformările prin care au trecut aștepările și comportamentul clienților dictează o abordare multichannel, chiar omnichannel, dacă se poate, pentru ca un business să rămână relevant și să vândă cu succes. Ediția SocialPedia 61 vine, așadar, cu resurse dedicate, provocări de networking și oportunități de dezvoltare menite să ajute fiecare participant să își propulseze proiectele, îmbinând puterea comerțului online cu impactul unei strategii social media eficiente”, spune Cosmin Dărăban, CEO & Co-Founder Gomag.
„Din ce în ce mai multe cumpărături se fac online, iar rețelele sociale sunt o sursă excelentă de inspirație și chiar de shopping. Pentru branduri devine, astfel, extrem de important să își seteze corect magazinul online, să aibă o strategie de eCommerce bine conturată și să comunice eficient în social media. Pentru că știm cât de important este un asemenea subiect pentru antreprenori și companii, îi dedicăm această ediție SocialPedia în care vom descoperi trei perspective asupra a ceea ce înseamnă să lucrezi în domeniu”, declară organizatoarele evenimentului.

Înscrierile gratuite se fac aici.

Despre Speakeri

Cosmin Dărăban, CEO & Co-Founder Gomag

Online din 2000, Cosmin Dărăban este specializat în marketing online și eCommerce, CRO (optimizarea ratei de conversie) și tehnici de creștere a traficului și vânzărilor.

Printre proiectele lui Cosmin se numără platforma Gomag, una dintre cele mai populare soluții eCommerce din România, board game-ul GoFunnel, podcast-ul Doza de eCommerce by Gomag, hub-ul de educare Academia de eCommerce și cartea „eCommerce no Bull$#!t. Tot ce ai nevoie pentru a vinde online”, lansată în 2019. Probabil îl cunoști și în calitate de jurat sau speaker la cele mai importante evenimente din eCommerce-ul românesc.

De-a lungul anilor, alături de echipa sa, Cosmin a contribuit la creșterea a numeroase firme, iar în prezent, pe platformă se dezvoltă peste 4.200 de magazine online, din toate industriile.

Diana Coman, Profa de Social Media

De 3 ani lucrează ca Regional Client Partner pentru Snapchat (Balkans & CIS) @ Httpool by Aleph. Predă cursul de Social Media la FJSC, unde și-a finalizat și doctoratul în Științele Comunicării.

Are o rubrica de Social Media la Antena 1, în emisiunea Neațacu Răzvan și Dani. A lucrat peste 10 ani în advertising și 2 ani în industria de entertainment. Share-uiește tips & tricks despre cum poți să crești în Social Media pe Insta & TikTok - @profadesocialmedia.

Radu Bălăceanu, Co-fondator LifeBox

Radu a fost General Manager al foodpanda România și co-fondator al LifeBox, unde a descoperit importanța ascultării instinctelor și valorificării energiei, cunoștințelor și timpului pentru un scop nobil. După experiența din Rusia, unde a fondat și gestionat un Business Introducer pentru Markets.com, s-a alăturat foodpanda România in 2014.

A preluat conducerea unei echipe de opt persoane și a transformat compania într-o afacere cu 150 de angajați, peste 1500 de curieri și un inventar de peste 3000 de restaurante care genera in 2019, atunci a plecat, peste 600.000 de comenzi pe lună.

În 2017, a co-fondat LifeBox, impreuna cu Florin Scarlat si Lukasz Kuzniar. În 2021, LifeBox a înregistrat o cifră de afaceri netă de 5 milioane de euro și a atras o investiție strategică.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.