Western-ul a fost oprit în 2021, când directorul de filmare, Halyna Hutchins, a fost împușcată fatal de Alec Baldwin, din greșeală, deoarece un pistol din recuzită a fost încărcat cu gloanțe reale (fără ca actorul să știe). Regizorul Joel Souza a fost și el împușcat și rănit.
După o lungă perioadă de conflicte și procese, în care autoritățile au încercat să-și dea seama de cine a greșit la filmări, iar Alec a fost dat în judecată, Matthew Hutchins, soțul lui Halyna, și Balwin au ajuns la o înțelegere (care nu a fost făcută publică) în octombrie.
Filmul va ajunge la final datorită acestei înțelegeri, iar Hutchins va fi producător executiv. Baldwin și Souza se vor întoarce și ei pe platourile de filmare.